„Daca caldura ar face minuni, nimeni din Africa nu ar avea dureri de spate.”

Dr. Jose Palomar

Nu cred in minuni create de aparate. Nu cred in proceduri care vindeca afectiunea complet. Nu cred in diverse „supermasini” (promovate de atleti, profesori sau persoane de la televizor). Nu-mi place cand iese cineva si incearca sa ma convinga ca doar „acest aparat”, „unic in lume”, „folosit de NASA, SUA sau Zimbabwe” ne poate garanta vindecarea. Imi suna ca o reclama ieftina din anii ’90. Teleshopping. Parerea mea.

Am lucrat 10 ani fara fizioterapie. Bunicul meu 35 ani. Matusa 25. Am avut placerea sa particip la cursurile unor persoane cu renume mondial care utilizau doar 2 instrumente: capul si mainile.

Am facut un doctorat. Pe bune. Cu bibliografie reala. Stiu sa citesc un studiu. Am avut noroc de profesorul care m-a indrumat si colegii care m-au invatat. Sa citesc printre randuri. Sa formulez concluzii. Sa gandesc.

Ma amuza clinicile care au o lista de 15 aparate pentru toate. Si le pun pe prima pagina. „Suntem SUPERDOTATI. Veniti la noi”.

Am avut experienta unui tratament intr-un astfel de cabinet. Mi s-au facut NOUA proceduri diferite, timp de 2 ore. M-am plictisit citind stirile pe net pe parcursul terapiei. In final, am scapat. A fost interesant si distractiv, dar nu am revenit a doua oara. NU se fac mai mult de 3 tipuri de proceduri in aceeasi sedinta, pe aceeasi zona.

Si mai sunt astfel de exemple. Am mai colindat cabinete in tara si strainatate. De interes, sa vad ce face lumea. Sa „fur” din experienta altora. In unele locuri am dat mana ulterior cu medicul, in altele mi-am facut cruce. Am tras o concluzie pentru mine: succesul tratamentului depinde doar de implicarea terapeutului si nu tine de faima clinicii, reclama sau alte „frumuseturi”.

Sa revenim. Fizioterapia este eficienta doar pentru accelerarea procesului de recuperare. Tipul acesteia, zona unde este aplicata, frecventa si parametrii utilizati tin exclusiv de experienta personalului medical. Este utila, este eficienta, dar nu recomand sa ne bazam exclusiv pe ea.

Cautati terapeutul potrivit!